Guvidul
12 noiembrie, 2009
GUVIDUL NEGRU (Gobius niger)
Raspândire
Trăieşte în nordul Oceanului Atlantic, in mările: Baltică, Mediterană, Egee, Azov si Marea Neagră. Se gaseşte de-a lungul întregului litoral marin românesc, de la Sulina şi pâna la Mangalia.
Descriere
Corpul peştelui este gros, capul scurt şi trunchiat, cu ochi mari şi bulbucaţi. Pedunculul caudal este lung si înalt. Solzii sunt relativ mari.
Cel mai des, corpul guvidului negru este de culoare cenuşie sau palid brună, cu porţiuni neregulate mai întunecate şi cu pete evidente. Partea ventrală este gălbuie. Prima dorsală are o pată neagră în colţul superior şi trei dungi întunecate longitudinale, înotătoarele, în general, sunt cenuşii. În perioada reproducerii, exemplarele mature au un colorit şi mai intunecat, care devine uneori colorit de bază.
Dezvoltare
Este o specie de guvid de talie mică. Creşte pâna la lungimea de 12 cm, dar în mod obişnuit are numai 7-8 cm.
Biologie
Este o specie strict marină, care nu se gaseşte în apele salmastre sau dulci. Trăieşte pe fund nisipos, preferând zonele adânci şi cu alge zoostera. Se hrăneşte cu puiet de peşte, mici crustacee marine, scoici mici, pe care le găseşte pe faciesul nisipos de pe fundul mării, unde predomină scoica Corbulomya. Se reproduce vara, când se apropie puţin de ţărm.
Pescuitul Sportiv
Se pescuieşte din barcă, in largul mării, la adâncimi de 25-30 m.
Legea nu prevede limita minimă admisă la pescuit.
sursa text: ghidpescuit.ro
Ce bine sună: “Guvidule, guvido”
Entry Filed under: orice, poze. Etichete: guvidul, guvidul negru, marea neagra, pescuit guvid.







Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed